1336_vindecarea-capernaum.jpg

Prăznuirea  prieteniei

Duminica  a  2-a  a  Sfântului  Post

Evanghelia  Duminicii  a  doua  a  Sfântului şi  Marelui  Post  (Mc.  2.  1-12)  ne  poartă în  Capernaum.  Acolo  Hristos  Se  află într-o  casă,  unde  le  grăieşte  oamenilor „cuvântul  lui  Dumnezeu"  (Cuvântul  despre  Cuvânt,  aşadar!).  Din  mulțime  se  desprind  patru  prieteni,  care  îl  poartă  cu  sine  pe  al  cincilea,  suferind, încercând  să  străbată  până  la  Hristos  Domnul.  Imposibil.

Ni-i  putem  închipui  pe oameni, pe ascultători, chiar  un  pic  contrariați  pe  unii,  care  tulbură  liniştea punctată  de  glasul  Aceluia.  Provocați  oarecum,  cei „patru  inşi"  nu  renunță:  sparg  acoperişul  casei.  Lucru  deloc greu dacă  ne  aducem  aminte  că  avem  de a  face  cu  o  casă  din  Orient,  cărui  acoperiş  nu  are „consistența"  celor  pe  care  noi  le  numim  astfel.

 Deci,  nu  acțiunea  materială  este  aceea  care  le atrage  respectul  lui  Hristos,  atenția  Lui.  Ci  încărcătura  spirituală  a  gestului.  Lui  Hristos,  Căruia  îi  plac extrem  de  mult  curajoșii,  nu  se  poate  să  nu-i  placă fapta  aceasta  a  prieteniei  care  nu  renunță  la  aflarea Vindecătorului  fratelui  lor  paralizat.

 Pentru  neputința  prietenului  îşi  depăşesc  propria  neputință.  Şi  nimic  nu  stă  împotriva  căutării lui  Dumnezeu  de  dragul  prieteniei  lor.  La  vremea de  trădare  ce  o  trăim,  când  prieteniile  sunt  calculate  în  contabilități  ieftine  şi,  de  cele  mai  multe  ori, sunt  răsfirate  de  o  primă  şi  şireată  încercare,  Evanghelia  aceasta  ne  cheamă  la  redescoperirea  capacității  noastre  de  a  ne  trăi  prietenia.  Caratele  prieteniei  măsurându-se  nu  în  intenții  sau  în  schițări de  ajutorare,  ci  în  acțiunea  reală,  dărâmătoare  deoprelişti.

 Cine  se  arată,  în  primul  rând,  respectând  prietenia  lucrătoare  a  celor  patru?  Hristos  însuşi,  Care dăruieşte,  semn  de  prietenie  dumnezeiască,  iertarea  păcatelor  celui  înlănțuit  de  boală. Ceilalți,  „cărturarii",  care  se  socoteau  prieteni  ai  lui  Dumnezeu,  nu  mai  înțeleg  nimic.

 Dacă  ar  fi  fost  ei  în  locul  celor  patru  spărgători de  cer,  n-ar  fi  deranjat  cuvântul  de  învățătură;  dar  n-ar  fi  purtat  targa  prietenului  pentru  că boala  îi  făcea  impuri...  De  cealaltă  parte,  dinaintea uşilor,  acolo  unde  mereu  Hristos  Domnul  stă  în  aşteptarea noastră, Iisus Hristos Mântuitorul. El, Cel care nu Se scârbeşte de puroi şi bube, de mizeria sărăciei şi de neputința bolii. El, Prietenul desăvârsit. Care ne învață în rânduiala postului că acesta-i de fapt scopul - să ne spintecăm coperişurile indiferentismului şi să-i facem loc cerului. Cu prietenul lor, coborât pe funii - cam cum ne coborâm morții în morminte-  cei patru îl urcă-n cer, de fapt așezându-l dinaintea lui Dumnezeu.

Duminica aceasta poartă cu ea și numele amintind de Sfântul Grigorie Palama, episcop de Tesalonic, cel care avea să lupte mereu pentru curăția învățăturii de credință, făcându-se prin aceasta Prieten şi Ucenic lui Hristos. Şi, aşa cum Sfântul acesta al vederii lui Dumnezeu ne învață mereu că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în ființă, ci numai în manifestările Lui în afară (energii necreate), tot astfel, pe treapta aceasta a Postului, învățăm că orice om tânjeşte în viață să fie înțeles şi simte aceasta numai atunci când unul sau altul din prieteni îi vorbeşte şi remarcă marile sale calități, atât de ascunse, că nici el nu mai crede că le are.

Încurajat de dragostea prietenului său, iese din paralizia sufletească, primeşte puterea de a-I spune lui  Dumnezeu  scăderile  sale  și,  plin  de  duhul  prie tenei,  se  preaumple  de  harul  iertării...

 Se spune că  prietenul  adevărat  este  cel  care  te apără,  inclusiv  de  tine  însuți.  Cine  ar  putea-o  face mai  bine  ca  Hristos?  Acum  înțelegeți  ce  mare  Prieten  ne  este!

 Iertătorul  nostru,  miluieşte-ne  cu  prietenia  Ta cea  fără  de  moarte.

Pr. Constantin Necula