Credința care renaște

Dragilor,

de atâtea ori ne simțim, poate, ca femeia aceea din Evanghelie — care a suferit ani de zile în tăcere. Cu răni ascunse. Cu dureri despre care nu mai vorbim nimănui. Cu poveri pe care nu știm cui să le mai lăsăm. Și totuși, ea n-a renunțat. A avut puterea unui singur gând: „Dacă doar mă voi atinge de haina Lui, mă voi vindeca.”

Asta este credința. Nu o filozofie complicată, nu o formă de eroism spectaculos. Credința este un pas mic făcut cu toată inima, chiar atunci când nu mai vezi nicio ieșire. Este acel moment în care te ridici și spui: „Încă mai cred. Încă mai pot. Dumnezeu încă lucrează.”

Și apoi îl vedem pe Iair, tatăl care plângea pentru fiica lui. Toți îi spuneau că e prea târziu. Dar Hristos i-a spus: „Nu te teme, crede numai!” A fost îndemnul care a schimbat totul. Pentru că, acolo unde oamenii văd sfârșitul, Dumnezeu vede începutul unei noi vieți.

Așa lucrează Dumnezeu și cu noi. În locurile moarte din sufletul nostru — în frici, în rușini, în neputințe — El vine și ne întinde mâna: „Ridică-te. Nu te teme. Eu sunt aici.”

Credința nu e doar a celor puternici. E a celor care nu renunță. E a celor care, în ciuda tuturor, încă privesc spre lumină. E a mamelor care se roagă pentru copiii lor, a bărbaților care nu lasă familia să se destrame, a tinerilor care aleg binele când toți râd de ei, a bătrânilor care spun „Slavă lui Dumnezeu” chiar și în durere.

Astăzi, Hristos ne cheamă să fim vii prin credință. Să nu trăim doar biologic, ci cu inimă trează. Să atingem și noi, prin rugăciune, prin dragoste, prin curaj, haina Lui nevăzută. Pentru că în acel moment, sufletul nostru se vindecă, iar viața capătă din nou sens.

„Nu te teme. Crede numai!”

E tot ce trebuie să ducem cu noi săptămâna aceasta. În familie, la serviciu, în încercări — să ne reamintim: credința renaște tot ceea ce părea pierdut.

Amin.