Predică - Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

(Ioan 3, 13-17)

Dragilor,

Pentru ca pentru orice eveniment important ne pregătim, bineînțeles ca și în biserica ne pregătim pentru evenimentele importante, iar evenimentul pe care îl sărbătorim duminica următoare este cu totul special, deoarece ne amintim de găsirea Sfintei Cruci, și o cinstim cum se cuvine !

Cu toții știm că semnul cel mai cunoscut al creștinilor este Crucea. O purtăm la gât, o facem peste trup, o vedem pe biserici. Dar Evanghelia de astăzi ne întreabă: oare pentru noi Crucea e doar un semn exterior, sau este scara pe care ne urcăm spre cer?

Contextul Evangheliei

1. Crucea prefigurată în Vechiul Testament

Referința directă este șarpele de aramă din pustie (Numeri 21, 8-9). Cei mușcați de șerpi erau vindecați doar privind la el – nu prin putere omenească, ci prin credință. Tot așa, noi privim la Hristos răstignit pe Cruce și primim vindecare de păcat și moarte.

Unde ne îndreptăm privirea atunci când ne apasă suferința – spre oameni, spre noi înșine, sau spre Crucea Domnului?

2. Crucea – semnul iubirii nemărginite a lui Dumnezeu

«Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat…»

Crucea nu este în primul rând semn de suferință, ci de iubire absolută. Dumnezeu nu iubește „în general”, ci iubește fiecare suflet în parte – până la jertfa Fiului Său.

Imagine: un tată ar fi în stare să dea totul pentru copilul său bolnav – așa și Dumnezeu pentru noi, doar că infinit mai mult.

3. Crucea – putere și viață pentru creștin

«Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.»

Privirea spre Cruce nu înseamnă doar emoție, ci credință vie și urmarea lui Hristos. Crucea devine izvor de curaj, de răbdare, de iertare – și semnul biruinței asupra păcatului.

Aplicație practică: când ne facem semnul crucii, să nu-l facem mecanic, ci cu gândul: «Doamne, în Tine este viața mea, puterea mea și biruința mea.»

Contextul Apostolului

Sfântul Apostol Pavel scrie către galateni, unde apăruseră tulburări provocate de cei ce voiau să impună circumcizia și Legea Veche ca fiind obligatorii pentru mântuire.

Pavel le spune că adevărata laudă și adevărata „lege” a creștinului nu este în semne exterioare sau în fapte care dau mândrie, ci în Crucea lui Hristos.

🔹 Mesaje principale din Apostol

1. Scrierea cu „litere mari” (v. 11) – Pavel subliniază importanța celor spuse, ca un părinte care ridică vocea când vrea să fie sigur că mesajul nu se pierde.

2. Falsul zel religios (v. 12-13) – unii se lăudau cu circumcizia doar pentru a evita prigoana și pentru a avea cu ce se mândri înaintea oamenilor. Pavel demască această atitudine ca o formă de religiozitate exterioară, lipsită de duh.

3. Crucea – singura laudă legitimă (v. 14) – „Mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos.”

   
   

   • Aici Pavel face o declarație radicală: toate meritele omenești cad, iar singurul „titlu de glorie” al creștinului este Crucea.

   • În Cruce omul vechi moare, lumea își pierde puterea asupra noastră, și începe o viață nouă.

   
   

4. Noua creație (v. 15) – „Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu are putere, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.”

   
   

   • Crucea nu e un simplu obiect de cult, ci locul unde se naște în noi omul cel nou.

   • Adevărata identitate a creștinului nu e în rânduieli exterioare, ci în înnoirea interioară.

   
   

5. Pacea și mila (v. 16) – pentru toți cei care „umbla după această regulă”: pacea nu vine din mândria religioasă, ci din smerenia crucii.

🔹 Legătura cu Evanghelia

• Dacă Evanghelia ne arată Crucea ca dar al iubirii lui Dumnezeu pentru lume, Apostolul ne arată Crucea ca răspuns al credinciosului – smerenia și lepădarea de slavă deșartă.

• Una este mișcarea de sus în jos (Dumnezeu dăruiește viață prin Cruce), cealaltă este mișcarea de jos în sus (omul se leapădă de sine și se laudă numai în Cruce).

🔹 Aplicare duhovnicească azi

• Și noi putem cădea în aceeași ispită ca galatenii: să ne lăudăm cu „semne exterioare” – câte posturi ținem, câte rugăciuni spunem, câte fapte bune facem.

• Dar fără inimă înnoită de Cruce, toate acestea pot deveni motiv de mândrie, nu de mântuire.

• Calea este să transformăm Crucea dintr-un simbol exterior într-un izvor interior: ori de câte ori ne facem semnul crucii, să ne aducem aminte că acolo e mântuirea noastră, și că acolo se naște omul cel nou din noi.

Pr. Alexandru