🕊️ Predică pentru Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Iubiți credincioși,

Astăzi Biserica ne cheamă să privim din nou către Crucea Domnului, dar nu doar ca la un lemn al suferinței, ci ca la semnul iubirii dumnezeiești și al biruinței vieții asupra morții.

Sfântul Apostol Pavel ne spune în Epistola către Galateni: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Gal 2, 20). În aceste cuvinte se cuprinde taina vieții creștine: atunci când ne unim cu Hristos, prin credință, prin Botez și prin viața în Biserică, vechiul nostru om – cel stăpânit de patimi, egoism și mândrie – este pus pe cruce, și începe să se nască omul cel nou, care trăiește prin Hristos.

Evanghelia de astăzi completează acest adevăr: „Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34). Domnul nu ne cheamă la o viață ușoară, ci la o viață cu sens. Lepădarea de sine nu înseamnă să te urăști pe tine, ci să renunți la egoism, la voia ta despărțită de voia lui Dumnezeu.

Adevărata iubire de sine nu este să-ți faci toate poftele, ci să-ți dorești mântuirea sufletului. Adevărata libertate nu este să trăiești după voia proprie, ci să trăiești în comuniune cu Hristos. Adevărata împlinire nu este să câștigi lumea întreagă, ci să nu-ți pierzi sufletul.

Fraților, Crucea nu este doar un obiect, nici doar un semn pe care îl facem la rugăciune. Crucea este calea de a transforma încercările noastre în biruințe. Fiecare avem crucea noastră: pentru unii poate fi boala, pentru alții neînțelegerile din familie, pentru alții lupta cu păcatele ascunse. Dar ceea ce contează nu este greutatea crucii, ci felul în care o purtăm: cu cârtire sau cu nădejde, singuri sau împreună cu Hristos.

Crucea ne învață paradoxul credinței: pierzând, câștigăm; murind împreună cu Hristos, înviem împreună cu El; lepădându-ne de sine, ne regăsim pe noi înșine în chipul cel adevărat, așa cum ne-a gândit Dumnezeu.

Iată legătura dintre Apostol și Evanghelie: ceea ce Hristos ne cere, Sfântul Pavel a trăit. El nu mai vorbește teorie, ci experiență: „Hristos trăiește în mine.” Aceasta este și chemarea noastră – să facem din viața noastră o mărturie vie a iubirii lui Hristos.

Să plecăm, așadar, de la această sărbătoare cu nădejde și curaj. Crucea nu este sfârșitul drumului, ci începutul biruinței. În fața ispitelor și a necazurilor să ne aducem aminte de cuvintele cântării bisericești: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim.”

Amin.